Taoism > Articole Taoism și creștinism Mișcarea ecumenică ne-ar putea face să credem că între taoism și creștinism există asemănări fundamentale mai degrabă decît diferențe notabile. Lucrurile nu stau așa,
taoismul (și am în vedere taoismul filozofic care decurge din scrierea lui Lao-tzu, Tao-te ching) nu are nimic comun cu creștinismul normativ. În taoismul filozofic nu
există norme etico-morale care trebuie aplicate de adepți. De asemenea, lipsește ideea de păcat și implicit de mîntuire. Tao nu este identic cu Dumnezeu și nu are
personificări de genul Isus Christos (Tao nu s-a încarnat, nu a devenit om etc.). Cine citește Noul Testament găsește însă asemănări între cîteva parabole ale lui
Isus și ideile taoismului exprimate în cărțile antice (în special la Chuang Tzu și Lao Tzu). Este vorba de accentul pus pe trăirea spontană, imediată a evenimentului
sau, altfel spus, pe lipsa deliberării, intenționalității.(1) E ceea ce numim în taoism nonacțiune. Diferențele sînt notabile însă și la acest capitol. În taoism, a-l urma pe tao nu
înseamnă a practica ceva anume, a merge pe o cale descrisă anterior, a asimila anumite conduite în relațiile cu semenii și cu o ființă supremă (Dumnezeu)
considerate fapte exemplare - taoistul nu are un drum desenat, o schemă a mînturii etc. În taoism, Universul (cele-zece-mii-de-lucruri) este prezentat în continuă
schimbare astfel că un cod de purtare este imposibil de imaginat. Asta explică de ce practica taoismului nu se învață în școli, biserici, mînăstiri, organizații religioase
etc. Învățarea este un proces de imitare a maestrului cu care ucenicii trăiesc laolaltă, într-o legătură strînsă, în casa acestuia, și pe care îl servesc necondiționat în
schimbul învățăturii. Învățătura se naște în fiecare clipă, ca pîinea proaspătă, din condițiile momentului, și nu poate fi transmisă într-o formă cristalizată, identică, peste secole. Nu există o tradiție în acest sens.
În acest context, al diferențelor substanțiale dintre taoism și creștinism se pune întrebarea dacă taoismul este spiritual? În general, creștinii adoptă față de taoism două atitudini:
- taoismul este o formă primitivă de creștinism; Altfel spus, cine nu e cu noi e împotriva noastră! Taoismul nu are elemente de creștinism, așa cum am afirmat deja (de altfel din ce în
ce mai mulți savanți care studiază taoismul subliniază acest aspect esențial). În al doilea rînd, taoismul nu lucrează cu forțe, nu invocă forțe etc. Nu există o liturghie
în taoism pentru că nu există o divinitate care să fie invocată în vreun fel oarecare. (2) Practica vidului nu angajează puteri oculte, nu pune discipolul în legătură entități oculte etc.
În aceste condiții poate fi vorba de spiritualitatea taoismului? La această întrebare nu se poate răspunde prin da sau nu. Pentru că este necesar mai întîi să definim
conceptul de spiritualitate. Este evident că în religii spiritualitatea este legată direct de ideea de unire cu o ființă spirituală, în esență cu Dumnezeu. Ori cum în taoism nu
poate exista o asemenea unire - taoismul nu este spiritual în sensul în care înțelege acest concept religia (creștină). Problema spiritualității taoismului va fi abordată cu altă ocazie. Pentru moment ne
rezumăm în a spune că taoismul și creștinismul nu au elemente comune și nu pot angaja un dialog productiv pentru ambele. Credințele și practicile celor două diferă
net, ca și scrierile sau sursele de informare. Diferă și modul de inițiere pentru că în taoism lipsesc căile instituționale și metodele sistematizate. Chiar și finalitățile sînt altele.
Note: --
|
||
Copyright Calea vidului perfect, 2018. Toate drepturile rezervate.
|