Taoism > Hui Neng


Hui Neng şi "adevărata natură"

de Jean Chiriac

Povestea vieţii şi hirotonisirii lui Hui Neng este o ilustrare vie a climatului spiritual al filozofiei ch'an şi, în general, al taoismului. Robert Linssen, cunoscut expert în taoism, autorul lucrării "le Zen, sagesse d'Extreme Orient: un nouvel art de vivre?", scrie şi el: "Modul original în care el [Hui Neng] s-a făcut cunoscut situează unul din climatele specifice ale Ch'an -ului şi Zen-ului". (p.37).

Hui Neng (638-713) a fost literalmente urmaşul celui de-al Cincilea Patriarh, Hung Jen (601-675), şeful mînăstirii Tung Ch'an , din Huang Mei. La acea vreme mînăstirea care număra aproape 1000 de călugări! Călugări educaţi, erudiţi, plini de zel şi ambiţioşi…

Hui Neng a dus la început o viaţă anonimă: orfan de tată, el trebuie să muncească pentru a-şi întreţine mama. Condiţiile de viaţă erau foarte grele. Într-o zi, însă, observă un om citind un text sacru buddhist şi se simte brusc atras de lucrările spirituale, fapt pentru care se interesează de provenienţa textului etc. Astfel află de mînăstirea Tung Ch'an din Huang Mei, care îl avea atunci ca şef spiritual pe Hung Jen, al Cincilea Patriarh al şcolii de meditaţie Ch'an. "Se pare că datorită karmei mele bune din vieţile trecute – povesteşte Hui Neng – mi-a fost dat să aud vorbindu-se de toate acestea şi probabil tot de aceea un om mi-a dăruit zece taeli pentru a o întreţine pe mama, sfătuindu-mă totodată să merg în Huang Mei, pentru a avea o întrevedere cu cel de-al cincilea patriarh".(1) Conversaţia cu patriarhul deschide seria surprizelor…

Auzind că este un om de rînd, un analfabet, care aspiră însă la natura de buddha, Hung Jen spune: "Tu eşti … un barbar, cum de poţi nădăjdui să devii un Buddha?" Răspunsul scurt al lui Hui Neng contrariază credinţa noastră în respectul care trebuie arătat unei personalităţi spirituale: "Un barbar este diferit de Sfinţia Voastră doar în aparenţă, însă nu există nici un fel de deosebire în ceea ce priveşte adevărata noastră natură".(2) Altfel spus, în ciuda diferenţelor exterioare de cultură, de extracţie socială etc., natura adevărată a acestui "barbar" - Hui Neng - nu diferă de cea a Patriarhului mînăstirii.(3) Iată într-adevăr o idee făcută parcă să dinamiteze toate prejudecăţile noastre legate de viaţa spirituală, mai ales azi cînd sacralitatea pare să fie mai inaccesibilă ca oricînd...

O vreme, Hui Neng este obligat să presteze muncile gospodăreşti ale mînăstirii pentru a nu atrage atenţia prematur asupra lui. Dotarea lui spirituală, care nu era rodul vieţii mînăstireşti, putea provoca reacţiile ostile ale celorlalţi călugări, dacă ar fi fost recunoscută pe faţă. Astfel se face că, la îndemnul Patriarhului, Hui Neng nu se apropie de sălile de meditaţie.
Curînd însă, Patriarhul a decis că trebuie să cedeze însemnele puterii spirituale unui al Şaselea Patriarh. În acest sens el i-a supus pe călugări unei examinări spirituale, care consta în compunerea unui poem scurt (gathâ ) care să ateste evoluţia în înţelegerea justă "despre ce înseamnă adevărata natură".(4)
Cel mai promiţător dintre călugări şi cel care se credea că îi va urma Patriarhului - Shen-Hsiu - a compus următoarele versete:

    "Acest corp este copacul Bodhi
    Iar spiritul se aseamănă cu o oglindă curată pusă
    pe un suport.
    Să o curăţăm neobosit
    Şi să nu lăsăm nici urmă de praf să se aştearnă peste ea".

Poemul a fost respins categoric de Patriarh deoarece nu era expresia unei iluminări autentice. În plus, metafora utilizată fusese folosită deja de Chuang-tzu, unul din corifeii taoismului filozofic.
Hui Neng i-a cerut unui călugăr să-i arate şi să-i citească inscripţia principalului pretendent. După ce a ascultat atent poemul lui Shen-Hsiu, a dictat şi el următoarele versete:

    "Înţelepciunea nu cunoaşte nici un copac care să crească
    Iar oglinda nu se sprijină pe nimic.
    De la început n-a existat nimic,
    Aşa că unde s-ar putea aşterne praful?"

Noaptea următoare Hui Neng primi, în cea mai mare taină, confirmarea numirii sale, şi părăsi în grabă mînăstirea Tung Ch'an. Susţinătorul său, fostul Patriarh, îl povăţuise să nu facă deocamdată cunoscută numirea sa de teamă să nu fie hăituit şi omorît de către ceilalţi călugări. Astfel se face că Hui Neng, al Şaselea Patriarh al şcolii meditaţiei Ch'an , a fost nevoit să pribegească timp de 6 ani, scăpînd ca prin urechile acului tuturor primejdiilor care i-au ameninţat viaţa.
Abia la vîrsta de 39 ani, Hui Neng se hotărăşte să iasă în lume, ca să predice dharma . El s-a stabilit pînă la sfîrşitul vieţii la mînăstirea Pao-Lin din ţinutul Tsao-Hsi, punînd bazele "şcolii abrupte" sau a "iluminării instantanee" din Sud, care se pare că a avut foarte mulţi prozeliţi.

Am spus, la începutul acestui articol, că povestea lui Hui Neng "este o ilustrare vie a climatului spiritual al filozofiei Ch'an şi, în general, al taoismului". De ce ? Din două motive:
Primul: modul în care Hui Neng , un analfabet care pînă mai ieri muncea din greu ca să-şi întreţină familia, a ajuns să converseze de la egal la egal cu Patriarhul mînăstirii Ch'an sugerează o stare definită printr-un termen foarte drag spiritului taoismului: naturaleţe, firesc, opus artefactului. Pe planul social, este mintea lipsită de prejudecăţi intelectuale, spirituale, rasiale etc., care este deschisă la Adevăr şi nu dispune de o imitaţie de adevăr care să oblige realitatea să i se supună. Al Cincilea Patriarh este el însuşi un om deschis, deşi la înălţimea ierarhiei pe care i-o conferă funcţia am fi putut crede că rămîne inaccesibil. El poate admite cu uşurinţă şi seninătate că un  barbar deţine o cunoaştere spirituală completă. Mai mult chiar, el poate ceda succesiunea funcţiei sale unui astfel de om, cu o degajare şi angajare care ne pun pe gînduri... Acesta este, să-i spunem, argumentul faptelor.

Al doilea: teoretizarea lui Hui Neng pe marginea "naturii autentice" nu are nimic din speculaţiile filozofiei hermetice, ale misticismului esoteric etc. Hui Neng vorbeşte în termeni fără ocoliş despre o realitate care se refuză imaginării şi filozofării de dragul filozofării.

În poemul său, Hui Neng respinge orice încercare de  a-i confecţiona spiritualităţii o haină intelectuală sau poetică. Nimic din tot ceea ce afirmă Shen-Hsiu, ca mărturie a cunoaşterii sale, nu există în realitate. Cuvinte ca "spirit", "copacul Bodhi", "praful care se aşterne" etc. sînt mai degrabă licenţe poetice şi nu au nici o acoperire într-o experienţă spirituală autentică.  Mai mult chiar, Iluminarea nu este un proces care ţine de erudiţie, de efortul concentrat spre acumularea de cunoaştere, aşa cum am crede astăzi (5) - ea este efectul unei despuieri treptate a minţii noastre de tot ceea ce o eclipsează şi o condiţionează în chip nelegitim.

Note:
1.Hui Neng: "Sutra rostită de pe înaltul scaun despre Nestematele Legii", Herald, 1999, p.17.
2. Op.cit., p.17-18.
3. Există aici tentaţia de a filozofa pe marginea "naturii autentice" la care se referă Hui Neng. Speculaţiile ne-ar duce departe, cu atît mai mult cu cît trăim, azi, într-un orizont cultural impregnat de chestiuni metafizice, de realităţi numinoase, de forţe mistice etc. În limba engleză, însă, expresia "natură autentică" este redată prin "buddha nature", care s-ar traduce în 
româneşte prin "natura de buddha" sau, ţinînd cont de faptul că "buddha" nu este un substantiv propriu ci un adjectiv, prin "budeitate", care este tot una cu "trezie" etc.
În acest context este limpede ce pretinde Hui Neng, cu o îndrăzneală fără margini, atunci cînd conversează cu Patriarhul en titre: deşi diferă pe planul vieţii sociale, materiale, culturale etc., oamenii sînt deopotrivă disponibili şi deschişi pentru această facultate miraculoasă a spiritului nostru care este "budeitatea", "trezia". Pe acest plan al "treziei", de care se leagă o anumită înţelepciune, Prajna, oamenii sînt, evident, egali.
4. Op.cit., p.19.
5. În zilele noastre se comite mereu greşeala de a confunda spiritualul cu intelectualul şi experienţa spirituală cu erudiţia. Mircea Eliade este unul din promotorii acestei prejudecăţi. Astfel se explică de ce oameni cu o pregătire intelectuală redutabilă, savanţi, nu au o experienţă spirituală autentică şi rămîn total străini realizării spirituale. Eliade, intuind acest adevăr cumplit, a încercat să-şi sublimeze nevoia experienţei spirituale pe planul literar. El a scris multă literatură fantastică pe teme yoghine. (Vezi, de pildă, "Nopţi în Serampore".)

--
Articol publicat iniţial în revista OMEN #7-2000
.

icon

<- Înapoi la secţiunea Hui Neng | Maeştrii


Home | Caută | Cursuri | Librărie | Resurse | Forum | Contact

Copyright Calea vidului perfect, 2017. Toate drepturile rezervate.

logo